... un nou an, o noua viata .... am revenit in Bucuresti, un oras care acum imi pare sumbru, trist, gri, imbatranit ....mi-am petrecut sfarsitul de an intr-o tara minunata, cu oameni superbi, cu o cultura dierita pe care eu, ca european poate daca o analizez nu o sa o inteleg, dar am fost acolo in concediu si am explorat, am descoperit Egiptul Antic, m-am indragostit de acele locuri, nu am judecat, am apreciat, mi-am bucurat sufletul si trupul si m-am intors cu bateriile incarcate si mult mai bogata, mult mai fericita, si poate cu o alta gandire. Am vazut acolo cum frumosul se contopeste in banal, cum lucrurile sunt altfel si nu neaparat mai rele sau mai bune, ci doar altfel, cum oamenii traiesc cu putin si sunt fericiti, cum timpul chiar daca acelasi difera, ... si am invatat un lucru superb ... am invatat ca trebuie sa ma iubesc pe mine, ca trebuie sa-mi iubesc viata si prietenii, ca viata e frumoasa, ca timpul e scurt, ca familia e cel mai important pilon al vietii si am mai descoperit ceva.... am vazut ca omul se sperie de timp, iar timpul se sperie de piramide .... m-am intors intr-o lume mohorata, printre oameni care desi au venit din concedii sunt la fel de stresati si de nervosi, am revenit intr-o lume plina de probleme si de oameni stresati, dar o parte din mine a ramas acolo, a ramas in nisipul saharei, in apele cristaline ale marii rosii, in ochii oamenilor si in bunatatea localnicilor, o parte din mine a ramas acolo dusa de vant spre un sat de beduini, inca mai dau tarcoale piramidelor, inca mai admir templele si mormintele din valea regilor, inca sunt acolo ....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu