.... dovada de iubire vesnica!

.... pentru cei care iubesc, sau pentru cei care au iubit ..... si in mod special pentru cei care urmeaza sa iubeasca ...... o melodie care a trecut peste filtrul timpului, modei ..... trend-urilor ..... o melodie pansament pentru suflet ....


Sitting here wasted and wounded
at this old piano
Trying hard to capture
the moment this morning I don't know
'Cause a bottle of vodka
is still lodged in my head
And some blond gave me nightmares
I think she's still in my bed
As I dream about movies
they won't make of me when I'm dead

With an ironclad fist I wake up and
French kiss the morning
While some marching band keeps
its own beat in my head
While we're talking
About all of the things that I long to believe
About love and the truth and
what you mean to me
And the truth is baby you're all that I need

I want to lay you on a bed of roses
For tonite I sleep on a bed on nails
I want to be just as close as the Holy Ghost is
And lay you down on bed of roses

Well I'm so far away
That each step that I take is on my way home
A king's ransom in dimes I'd given each night
Just to see through this payphone
Still I run out of time
Or it's hard to get through
Till the bird on the wire flies me back to you
I'll just close my eyes and whisper,
baby blind love is true

I want to lay you down on a bed of roses
For tonite I sleep on a bed on nails
I want to be just as close as the Holy Ghost is
And lay you down on bed of roses

The hotel bar hangover whiskey's gone dry
The barkeeper's wig's crooked
And she's giving me the eye
I might have said yeah
But I laughed so hard I think I died

When you close your eyes
Know I'll be thinking about you
While my mistress she calls me
To stand in her spotlight again
Tonite I won't be alone
But you know that don't
Mean I'm not lonely I've got nothing to prove
For it's you that I'd die to defend

I want to lay you down on a bed of roses
For tonite I sleep on a bed on nails
I want to be just as close as the Holy Ghost ïs
And lay you down on bed of roses

... MAKTUB!

Sinopsis

Cand Linda (Sandra Bullock) este anuntata de un ofiter de politie ca sotul ei a murit intr-un accident de masina, viata ei se rupe in bucati. Dar cand sotul (Julian McMahon) se intoarce acasa de parca nimic nu s-ar fi intamplat, isi da seama ca a avut o premonitie si face totul pentru a impiedica tragicul accident.

.... o poveste de iubire, un film psihologic intens, o dovada de vesnicie .... dar totul e scris undeva acolo sus, totul are un sens, o continuitate si o semnificatie ...

.... orice copil merita o sansa .....

Cristina şi Mihai luptă pentru Robert

Profesorul de religie Mihai Botezat a dansat împreună cu Ioana Ginghină pentru condiţii mai bune de studiu şi şansa de a deveni oameni normali pentru copiii cu dizabilităţi de la Centrul Şcolar Câmpulung Moldovenesc.

Cristina şi Mihai dansează pentru Migda Robert Leopold de 11 ani din Molid, judeţul Suceava. Robert este orfan de la vârsta de trei ani, tatăl nedorind să-l recunoască la naştere, iar mama sa murind într-un accident stupid. Este un copil foarte talentat, interpretează muzică populară şi iubeşte dansul din tot sufletul. Şi-a dorit foarte mult să participe la “Dansez pentru tine” pentru că este un dansator înnăscut. Este crescut de bunici, care fac multe sacrificii pentru a-l întreţine. De anul acesta l-au înscris la Liceul de Artă din Suceava, fiind la clasa de muzică. Stă în gazdă şi cheltuielile sunt foarte mari, mult peste posibilităţile bunicilor. Acestora le este teamă că nu îl mai pot ţine mult timp la şcoală pe băiat, iar harul lui se va pierde. A participat la multe concursuri, obţinând premii în diplome.

... pierdem o ora de somn ..... :-(

Sâmbătă noapte vom dormi mai puţin deoarece România va trece la ora de vară. Astfel, ora 3.00 devine 4.00.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina Soarelui şi reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, încă din 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, abia în 1916, de câteva ţări din Europa.

Sistemul trecerii de la ora de iarnă la cea de vară a fost introdus în ţara noastră în 1932. România a semnat Convenţia fusurilor orare în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.

În prezent ora de vară, este folosită doar de 70 de ţări din întreaga lume. Singura ţară puternic industrializată care nu a introdus ora oficială de vară este Japonia.

"4 LUNI, 3 SĂPTĂMÂNI ŞI 2 ZILE" A DEPĂŞIT PRAGUL DE 1 MILION DE DOLARI ÎNCASĂRI ÎN SUA

Filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, regizat de Cristian Mungiu a obţinut un profit de peste un milion de dolari, în două luni de distribuţie în cinematografele din SUA, având încasări totale de 8,6 milioane de dolari.
Încă de la lansare, filmul a avut succes atât la public, cât şi la criticiii de cinema. „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a fost premiat cu 17 premii internaţionale, printre care şi un Palme D'Or la Festivalul de la Cannes.
Cele mai mari încasări pe care le-a avut până acum vin din Franţa, care au fost estimate la peste 2 milioane de dolari. În România, unde producătorul filmului a avut dificultăţi în promovarea filmului, datorită infrastructurii slabe, încasările au fost mari, estimate la 274.611 dolari, în perioada 14 septembrie 2007 – 18 noiembrie 2007. potrivit agenţiei Champions, „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile” a fost cel mai vizionat film din cinematografele din România, atrăgând 68.700 de persoane.
Pentru a avea succes şi asupra publicului larg, varianta în limba engleză a filmului a apărut şi într-o ediţie limitată, de circa 2500 de DVD-uri în preajma Sărbătorilor de iarnă. În luna februarie, Cristian Mungiu şi echipa „4,3,2” au lansat şi varianta în limba română a celui mai mare succes al cinematografiei româneşti.
DVD-ul va fi lansat şi în Franţa, în două versiuni: una simplă şi alta collector. Prima va conţine un „making of”, un interviu cu Bernadette Lafont, preşedintele juriului care a acordat Premiul Educaţiei Naţionale şi filmul propriu-zis. A doua varianta va mai include un interviu cu Cristian Mungiu, altul cu Anamaria Marinca, ceremonia închiderii Festivalului de la Cannes şi alte materiale.
Duminica, 30 martie 2008, pe postul de televiziune HBO voi avea si eu posibilitatea sa vad intr-un final filmul, pentru ca apoi sa pot sa-mi formez o opinie pertinenta cu privire la regie, tema, forma si fond ..... tuturor celor care vor descifra odata cu mine aceasta capodopera romaneasca ..... va doresc ..... VIZIONARE PLACUTA!

CHE GUEVARA, REVOLUŢIONARUL DEVENIT INSTRUMENT DE MARKETING

“Che Guevara trăieşte!” Sloganul care a făcut înconjurul lumii după asasinarea lui El Comandante continuă să fie şi astăzi strigătul de luptă al revoluţionarilor de pretutindeni. Figură de marcă a anilor ‘60, Che Guevara ascunde sub acest renume destinul celui care a reinventat noţiunea de rebeliune. A condus prima Armată a Rebelilor cubanezi, dar a rămas cunoscut ca purtător de cuvânt al popoarelor din Lumea a Treia. Legenda sa a depăşit cu mult graniţele propriului continent, pentru ca mai apoi să câştige şi bătălia cu timpul. La peste 40 de ani de la moarte, Che a fost reinventat, devenind o marcă a culturii pop.

O întreagă industrie a luat naştere în jurul acestui personaj carismatic, imaginea lui transformându-se într-un brand de succes. De la industria filmului şi până la cea a suvenirurilor, peste tot găsim amprenta revoluţionarului Che Guevara. Şepci, tricouri, brichete, pixuri, insigne - iar lista poate continua cu tot ceea ce poate fi comercializat - sunt prezente peste tot cu imaginea lui El Comandante.

Povestea doctorului argentinian care a încercat să vindece nedreptăţile prin revoluţie s-a transformat într-unul din cele mai populare mituri culturale şi politice. Figură romantică şi misterioasă, Che a luptat nu numai împotriva unui sistem opresiv, dar împotriva propriilor sale limitări, învingându-şi bolile care l-au marcat de copil.

Destinul Revoluţionarului

Povestea începe pe 14 iunie 1928, în oraşul Rosario din Argentina. Într-o familie ale cărei gene împreunau cultura spaniolă cu cea irlandeză se naşte cel care mai târziu avea să fie cunoscut ca El Comandante. Pe numele său adevărat Ernesto Guevara de La Serna, se dezvoltă într-o familie cu puternice păreri de stânga. Deşi suferă de astm de la o vârstă fragedă, devine un atlet apreciat, reuşind să-şi depăşească propria infirmitate.

Ernesto Guevara (stânga), împreună cu părinţii şi fraţii


Învaţă să joace şah de la tatăl său, însă orice pasiune se transformă în viaţa lui Che într-o bătălie. Aşa că intră în turnee încă de la vârsta de 12 ani, făcându-se rapid remarcat ca unul dintre cei mai abili jucători ai sportului minţii din Argentina.

În perioada adoloscenţei, se îndrăgosteşte de poezie, în special de Pablo Neruda, John Keats şi Sara De Ibáñez. Familia sa avea o bibliotecă impresionantă, cu peste 3.000 de volume. În casa părintească citeşte pentru prima dată Aristotel, Kant, Marx, Gide şi Faulkner. Nu este străin însă nici de aventurile din cărţile lui Jack London, Emilio Salgari sau Jules Vernes.

În 1948, Guevara intră la Universitatea din Buenos Aires pentru a studia medicina. Trei ani mai târziu, el părăseşte temporar studiile şi pleacă într-o excursie care îi va schimba viaţa. Alături de prietenul său Alberto Granado traversează pe motocicletă America de Sud. La doar 23 de ani, Ernesto Guevara ia contact cu sărăcia larg răspândită din ţările Americii Latine, cu asuprirea şi cu lipsa flagrantă a drepturilor civile, lucruri ce devin o constantă a excursiei sale.



Aici are loc declicul. Influenţat de lecturile marxiste, Guevara îşi formează propriile principii despre cum poate fi salvată lumea în care trăieşte. Crezul de-aici înainte al lui Guevara: revoluţia armată este singura soluţie împotriva înechităţilor sociale. Se întoarce în Argentina, unde îşi termină studiile şi primeşte diploma de medic. Nu poate rămâne impasibil însă la nelegiuirile la care fusese martor în excursia sa, aşa că porneşte într-o nouă călătorie, prin Bolivia, Peru, Ecuador, Panama, Costa Rica şi El Salvador.

Ajunge în Guatemala, primul loc în care decide să rămână o perioadă mai lungă şi în care îşi începe “cariera de revoluţionar”. Preşedintele Jacobo Arbnez Guzman conducea aici un guvern ales în mod democratic şi ,prin reformele pe care le-a impus, a încercat să scape de sub dominaţia SUA. Guevara ia contact acum cu revoluţionarii lui Fidel Castro. Este martorul unui puci militar căruia preşedintele îi cade victimă, însă nu se limitează doar la a observa fenomenul. Luptă pentru Arbnez, intră în armata creată de tineretul communist şi încearcă cu toate forţele să menţină regimul aflat la putere. Se loveşte însă de incapacitatea militanţilor pe care îi are alături şi revine la munca sa de medic.



Regimul Arbnez se prăbuşeşte sub lovitura de stat în spatele căreia stă CIA. Încă o dată se confirmă crezul lui Che Guevara: singura soluţie de luptă împotriva imperialismului Statelor Unite este revoluţia armată. Şi asta pentru că El Comandante vede cu ochii lui cum SUA încearcă să distrugă orice guvern care încearcă să dizolve inegalităţile socio-economice din ţările în curs de dezvoltare, pe care le exploatează la maxim.

Cuba şi Odiseea lui El Comandante

Cuba şi începuturile prieteniei cu Fidel Castro
În 1954 pleacă în Cuba, unde începe aventura marelui revoluţionar. Intră în legătură cu Raul Castro, care nu întârzie să i-l prezinte pe fratele său, Fidel Castro. Planurile celui supranumit El Lider Maximo îl cuceresc definitiv pe Che Guevara. Liderul revoluţionar care plănuieşte să dea jos dictatura lui Fulgencio Batista devine prietenul său de suflet, alături de care se nasc primele idei despre o Cuba liberă. Deşi stabiliseră de comun accord să devină medicul armatei de revoluţionari, “vocaţia” de luptător îl impinge să abandoneze rapid aceste planuri şi să pună mâna pe arme, alături de Fidel Castro.

În 1956, Che Guevara pune bazele unei grupări de guerilă, care preia mai apoi puterea în Cuba. În timpul regimului lui Fidel Castro, El Comandante devine un liant puternic între Cuba şi Uniunea Sovietică, cu care întreţine relaţiile diplomatice.



Ce se ştie mai puţin despre marele commandant este faptul că a ordonat execuţia a sute de oameni, în timpul campaniei de gherilă. Este responsabil de moartea multor informatori, dezertori sau spioni, într-un context în care armele erau calea cea mai sigură în lupta împotriva Statelor Unite.

După cucerirea puterii, în ianuarie 1959, Ernesto Che Guevara primeşte cetăţenie cubaneză, fiindu-i recunoscute meritele în triumful obţinut de revoluţionari. Cuba se transformă în prima reuşită a lui Che Guevara. Ţara condusă acum de Fidel Castro se transformă într-o cauză câştigată pentru El Comandante, care plănuieşte să ducă lupta revoluţionară mai departe.

Bolivia, începutul sfârşitului

În 1966, renunţă la toate funcţiile sale şi la cetăţenia cubaneză şi pleacă în Bolivia, pentru a reaprinde spiritul revoluţionar. Che Guevara este însă, de această dată, singur în lupta împotriva unui întreg regim. Se loveşte de o armată bine antrenată şi de opoziţia Partidului Comunist Bolivian, care nu intenţiona să-l ajute. Încearcă să pună bazele unei şcoli de gherilă, însă lipseşte avântul revoluţionar şi dorinţa de libertate a celor pe care îi conduce. La doar un an de la venirea sa în Bolivia, pe 8 octombrie 1967, grupul său este capturat de CIA şi de armată boliviană.



O zi mai târziu, Che Guevara este executat, iar cadavrul ascuns. Rămăşiţele sale au fost descoperite în 1997, fiind înhumate chiar de Fidel Castro în Santa Clara, locul unde Che a câştigat o luptă decisivă pentru revoluţia cubaneză.

Executat la doar 39 de ani, Guevara se apropie de ideea unui destin mesianic. Faţă în faţă cu asasinul, El Comandante şi-a ordonat propria execuţie: „Trage, laşule, o să ucizi doar un om!”.



Fotografiile omului Ernesto Guevara de La Serna asasinat devin şi ele parte a simbolului Che: lupta împortiva nedreptăţii şi opresiunii, cu zâmbetul pe buze. Aşezat pe o masă de lemn, cu ochii larg deschişi, extrem de slab şi de senin, Che impresionează generaţii întregi.

Targul de Turism 2008

A 19-a editie a Targului National de Turism, care se va desfasura in perioada 27 - 30 martie la complexul expozitional Romexpo din Bucuresti, va reuni peste 300 de firme din 14 tari.

Foarte important pentru vizitatorii acestui targ este ca se pot achizitiona vacante pentru concediul de vara si pentru vacanta de Paste mai ieftine cu pana la 20%, agentiile si tour operatorii intrecandu-se in oferte care mai de care mai tentante. La Targ sunt prezente atat agentiile cu vechime si renume, cat si agentii care abia intra pe piata turistica din Romania. Astfel, J'Info Tour - veteran al pietei turistice romanesti, prezinta catalogul circuitelor si cel al sejururilor pentru 2008. Pe langa destinatiile exotice sau mediteraneene cu care ne-a obisnuit in cei 18 ani de activitate, J'info Tour vine cu noi destinatii exotice: Sultanatul Oman, Goa (cea mai faimoasa statiune de plaja din India) si Ceylon (Sri Lanka). In randul agentiilor care incearca sa castige atentia turistilor romani este agentia Flynova ce apartine tour operatorului baltic Grupul Novatours. Fara sa aduca nici o destinatie noua pe piata, Flynova promite ca va oferi pentru vara 2008 vacante memorabile in Grecia, Turcia si Tunisia. Potrivit organizatorilor targului, aproximativ 70% din numarul companiilor prezente la expozitie sunt romanesti, restul provenind din Austria, Bulgaria, Croatia, Cipru, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Cehia, Spania, Statele Unite, Turcia si Bulgaria. Targul poate fi vizitat intre orele 10:00 si 18:00, iar biletul de intrare costa 6 lei.

Leoaica tânără, iubirea

Leoaica tinara, iubirea
mi-ai sarit în fata.
Mă pindise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt în fata,
m-a muscat leoaica, azi, de fata.

Si deodata-n jurul meu, natura
se facu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o stringere de ape.
Si privirea-n sus tisni,
curcubeu taiat în doua,
si auzul o-ntilni
tocmai lângă ciorcarlii.

Mi-am dus mâna la sprinceana,
la timpla si la barbie,
dar mâna nu le mai stie.
Si aluneca-n nestire
pe-un desert în stralucire,
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme...

MEMORIAS DE UNA PRINCESA RUSA

Este extraordinario diario íntimo era ya conocido, a partir de la segunda mitad del siglo XIX, por los buscadores de textos curiosos, publicaciones de difícil alcance y narraciones eróticas, casi siempre clandestinas. Es en este período cuando aparece Katumba Pasha, que, según un conocido historiador de la época, era en realidad el seudónimo turco de un aristócrata ruso que se había refugiado en Inglaterra durante la guerra de Crimea entre 1854 y 1855.
El manuscrito original del diario, probablemente escrito entre 1796 y 1800, todavía se hallaba antes de 1917 en la sección privada de los archivos del palacio de Invierno de San Petersburgo. Llevaba en la página del título la palabra privatnyi (privado) escrita a mano por el emperador Pablo I (1754-1801), hijo de Catalina II la Grande. Su sucesor, el emperador Alejandro, debió de conocer su contenido porque también estampó su firma. Seguía más abajo una tercera inscripción, escrita a mano por el emperador Nicolás, en la que repetía la palabra privatnyi rubricándola con su firma. Cuando cayó en manos de Katumba Pasha, no tenía sello alguno y era evidente que llevaba años en el olvido. Habían sido repetida y burdamente tachados los fragmentos que otorgaban al texto su dimensión literaria y, de un modo incomprensible, se habían conservado aquellos que enumeraban escueta y crudamente los episodios más escabrosos. El trabajo de Katumba Pasha consistió precisamente en reconstruir minuciosamente, intercalando en su propio texto, escrito con tinta verde, los fragmentos del texto original transcritos con tinta roja. Así es como llegó a las manos de su primer editor. Lo demás forma parte ya de la odisea que protagoniza la edición de ciertos clásicos del erotismo.

La historia de la princesa Vávara Softa, hija del príncipe Demetri, gobernador militar, empieza cuando tiene catorce años y se deja seducir por un aide de camp de su padre. Cuando ella empieza a cansarse de él, éste, muy oportunamente, muere asfixiado y, a partir de entonces, comienza la muy licenciosa y escandalosa vida de esta versión femenina del marqués de Sade. Orgías, incestos, bestialismo, sodomía, crímenes jalonan la vida de Vávara, quien se convierte en amante favorita del emperador Pablo I y finalmente se casa con el conde Tarásov —quien conspira para asesinar a Pablo—. No obstante, a lo largo de este accidentado periplo orgiástico, el verdadero y único amor de Vávara seguirá siendo el pequeño Alaska, por quien, como verá el lector, es capaz de todo, hasta de los actos más extremos.

«Sé que los secretos de la distinguida persona, cuya vida íntima revela con notable lucidez, han sido ya profanados a fin de cotejar ciertos datos y reproducir algunos sucesos. Pero el lamentable intento -que apareció bajo otra forma y otro título- resultó tan absurdamente ineficaz, destinado como estaba a ilustrar y explicar los motivos que llevaron a cometer los extraordinarios crímenes y extravagancias allí detallados, que fue como poner ante unos comensales selectos la carne insípida sin su salsa. Resultó un fracaso como producción literaria por la pudibunda supresión de los fragmentos más importantes, aquellas partes que por sí solas podían volver inteligible el todo. Consistía meramente en la narración de hechos materiales sin la menor intención de ofrecer -salvo alguna insinuación lasciva de vez en cuando- una pista tangible de las razones que los motivaron; una simple enumeración de delitos en sí mismos bizarres y excepcionales, y ciertamente inexplicables si no se añaden las partes del diario que hasta hoy han sido eliminadas.
El lector de estas páginas no tendrá ocasión de quejarse de ninguna omisión similar por mi parte. Audazmente y sin temor a la opinión de críticas insidiosas, no he regateado esfuerzo en seguir el manuscrito original -algo que mi predecesor estaba imposibilitado de hacer, dado que no conocía la lengua rusa escrita-, un manuscrito, comprenderá el lector, anotado por la delicada mano de la distinguida persona propiamente dicha, escrito de manera discontinua, a medida que se producían los hechos, y que contiene, en la verbosidad más amplia y cruda, un registro irrecusable de sus actos más secretos. Sólo he omitido áridos detalles carentes de interés, y he agregado los eslabones necesarios tomados de otras fuentes para hacer la narración sucinta y clara. Sólo en algunos fragmentos me he apartado del empleo de la primera persona del singular, y ello debido a que preferí omitir las expresiones groseras de la lengua rusa, tan profusamente dispersas desde el principio al fin del diario, y limar muchas de las asperezas, la reproducción de las cuales no habría sido útil para el estudioso de esta curiosa historia fisiológica.
Lo someto, tal como está, al juicio del lector. Relata una época pretérita; su protagonista hace tiempo que no está en el mundo de los vivos; toda huella de los incidentes ha sido borrada por la mano impecable del tiempo. No puede despertar remordimientos ni deseos de venganza, ni destrozar ningún corazón de los que latían cuando sus páginas estaban recién escritas. Hoy es, sencillamente, un curioso estudio de depravación de las costumbres que siguió al reinado de la infame Catalina, y como tal debo dejar que hable por sí mismo.» Katumba Pasha

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta .....
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata.




Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten Oricum te va rani din cand in cand Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.



Am invatat ca scrisul .... Ca si vorbitul .... Poate linisti durerile sufletesti .....

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea .... Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii .....

.... de mult ..... pe vremea in care nu avem griji, nu aveam intrebari .... pe atunci nu aveam nici regrete!

... Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute.... Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva!

... nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete ...!!!!

.... in viata trebuie sa pierzi anumite lucruri pentru ca apoi sa apreciezi lucrurile frumoase .... sau cel putin asa mi-a spus cineva ..... sa aiba oare dreptate? .... unele persoane au aparut in viata mea in momente critice si de cumpana cand aveam nevoie de incurajari .... cand aveam nevoie sa ma simt apreciata, frumoasa, sa ma simt dorita si in momente in care imi doream sa ma joc .... asa ai aparut de fiecare data, tot atat de repede ai disparut, acum comunicam iar ..... dar stiu ca o sa dispari in neant, la un moment dat iti vei lua jucariile - satisfactiile personale - si o sa pleci ...... azi recunosc ca viata mi-a oferit multe sanse, pe unele le-am vazut la timp, dar unele trenuri au plecat din gara mea, inainte sa le aud sueratul ..... cu toate astea, ..... sau poate tocmai de asta .... astazi sunt ceea ce sunt .... am aproape 24 de ani .... sunt in continua lupta cu mine, ma simt dezradacinata acum pentru ca traiesc in doua lumi .... ma simt akasa pe drumul dintre bucuresti si sibiu .... pentru ca odata ajunsa la destinatie nu imi gasesc locul .... ma apuca dorul aici gandindu-ma la acolo .... si acolo gandindu-ma la aici ..... cu toate astea sunt fericita pentru ceea ce sunt .... intr-un mod absolut egoist recunosc mi-e teribil de dor de tommy .... mi-e dor de prietenele mele si mi-e frica daca pot spune asa de gandul ca prietenia noastra nu e suficient de puternica sa invinga departarea .... in schimb ma refugiez in lectura .... recuperez cu pasi mari lacunele din ultimul an .... ma perfectionez in domeniile mele de interes, dar ma auto-stimulez spre domenii noi, astfel incat ma oblig :-)) sa citesc macar cateva pagini pe zi din carti care trateaza subiecte istorice, politice ..... ma documentez despre problemele romaniei care ma influenteaza, ma implic cel putin la nivel micro in politica si in administratie pentru ca am constientizat ca lumea in care traiesc imi influenteaza viata si ca vreau sau nu sunt roman, sunt mandra ca sunt roman, si trebuie sa-mi cladesc viitorul pe care mi-l doresc.
.......... ma gandeam zilele trecute la persoanele importante din viata mea si evident vreau sa ii multumesc omului care m-a iubit mai mult decat pe propria-i viata ..... care m-a educat si m-a format ca si caracter, si care ma vegheaza si acum ..... barbatul care are grija de mine din ceruri, care imi da putere la greu si care zambeste de fiecare data cand imi pazeste somnul .... pentru ca in somn ramanem impreuna, pentru ca doar visele ne-au mai ramas ... ....

Alcoolul - drogul cel mai periculos de pe pamânt

Există un drog mai periculos decât heroina, cocaina sau amfetaminele la un loc. El omoară mai mulţi oameni, ruinează mai multe vieţi, destramă mai multe familii, distruge mai multe cariere profesionale, risipeşte mai mulţi bani şi determină mai multe boli decât celelalte droguri la un loc. O treime din toate cazurile evitabile de moarte sunt asigurate de consumul de alcool. Multe dintre victimele zeului acestui secol, numit automobil, care au ajuns să fie mai numeroase decât cele ucise în ultimul Război mondial, se datorează conducerii sub influenţa alcoolului.

Alcoolul etilic, C2H5OH, este un lichid incolor, cu gust înţepător, arzător. El deprimă activitatetea sistemului nervos central şi periferic. Măsurile obişnuite cu care se consumă băuturile alcoolice (halba, paharul) contin circa 16 grame alcool pur şi necesită mai mult de o oră pentru metabolizarea prin oxidare el nefiind un aliment, ci un drog; acesta străbate rapid orice mucoasă sau membrană şi difuzează rapid în tot organismul, în torentul sangvin şi în creier. Corpul îl tratează ca pe un toxic eliminându-l cu o viteză constantă si maximă, recunoscându-l ca indizirabil. O zecime se elimină prin rinichi, transpiraţie şi respiraţie.

Datorită efectelor sale iniţiale, euforizante, dezinhibante şi relaxante, alcoolul este folosit pe scară largă, individual în familie şi în societate. Mese festive, afaceri, dineuri, petreceri, ceremonii, aniversări sunt tot atâtea ocazii pentru a face să curgă băuturile alcoolice. Oamenii caută tot felul de motive ca să bea : când este cald, ca să se răcorească, când este frig, ca să se încălzească, când sunt fericiţi, ca să sărbătorească, când sunt supăraţi, ca să îşi înece amarul, etc. Realitatea crudă este ca alcoolul nu rezolvă nici una dintre aceste probleme reale, ci oferă doar iluzia rezolvării lor. El are proprietateta de a afecta creierul şi astfel riscul dependenţei şi al abuzului pândeşte în orice moment.

În aceste condiţii, putem spune că alcoolul este o endemie, o plagă a societăţii, a lumii de astăzi. Aproximativ 7 adulţi din 10 sunt băutori şi cel puţin unul dintre ei devine alcoolic. Alcoolismul este o boală; această boală este primară, progresivă, incurabilă - deşi alcoolicul poate fi recuperat prin eforturi complexe, profesionale cu o singură condiţie majoră: să nu se mai atingă de băutură, şi fatală dacă abstinenţa totală nu este realizată.

Prea adesea ambulanţele tranportă de la locul ,,accidentului" pacienţii cu diverse forme ale acestei boli care începe să ia proporţii, după cum am mai spus, endemice.

Prea adesea echipele medicale din serviciile de urgenţă se confruntă cu asemenea cazuri în care asistenţa de urgenţă impune o solicitare zi-noapte care cere multă dăruire, responsabilitate care cere la rândul ei conştiinţă şi competenţă profesională care să asigure bolnavul de urgenţă şi nu în ultimul rând dezbrăcarea de prejudecăţi cum ar fi ,,cine i-a turnat pe gât" ,,cine l-a pus să bea"; să nu uităm că astfel de pacienţi sunt semenii noşrtii fie că ne place sau nu.

Cauzele acestei boli sunt în parte necunoscute; este o boală multifactorială, în care ereditatea joacă un rol major: un părinte alcoolic creşte şansa ca descendenţiisăi să devină alcoolici, de patru ori. Sunt însă şi multiple cauze dobândite: sărăcia, lipsurile, singurătatea, depresia, ostilitatea sau respingerea de către apropiaţi, condiţiile grele de muncă şi lipsa educaţiei, tulburările de caracter şi personalitate, cresc riscul alcoolismului. Cu siguranţă că un rol deloc neglijabil îl joacă şi caracterul de drog, adictiv al al alcoolului. Dependenţa fizică cât şi psihică pe care o dă, ca şi nevoia de a mări doza, pentru a evita consecinţele sevrajului şi a funcţiona într-o normalitate tot mai precară, au un cuvânt greu de spus. De ce se întâmplă numai cu unii, însă, nu se ştie. Un eminent profesor spunea cândva că dacă medicul vrea să ştie cantitatea reală consumată de către pacient, trebuie să înmulţească cu 3 cantitatea declarată de acesta.
BEŢIA : INTOXICAŢIA ACUTĂ CU ALCOOL.

Se cunosc mai multe faze ale acestei boli :
1) Faza euforizantă. Persoana devine mai volubilă, sociabilă, vorbăreaţă, deschisă, relaxată. Inhibiţiile şi necazurile par a fi uitate, complexele par să dispară. Este faza cârlig, dacă am putea să o numim aşa, prin care alcoolul îşi câştigă adepţii, toate celelalte fiind indezirabile şi penibile, dar trăite de băutor într-o stare de progresie a pierderii discernământului, criticii şi conştienţei. Se produce concomitent o diminuare a vitazei de reacţie şi o pierdere a eficienţei. Concentraţia de alcool în sânge este circa 0,5 g/1000. Dacă indivdul pierde simţul măsurii, ceea ce se întâmplă cel mai adesea, avem de-a face cu următoarea etapă a intoxicaţiei acute co alcool.
2) Faza de excitaţie. Se caracterizează printr-un comportament predominent emoţional, sentimental, adeziv, bizar, imprevizibil, dezordonat. Apar tulburări de gândire, capacitate de judecată scăzută, pierderea controlului asupra acţiunilor. Alcoolemia este în jur de 1/1000. În continuă degringoladă cu toate simţirile şi gândirile în curs de abolire pacientul paharului sau al halbei, ajunge nestingherit la :
3) Faza de confuzie, în care apar semne obiective cu mers tipic ebrios, gesturi şi mişcări necoordonate datorită intoxicaţiei cerebeloase, dezorientare, dispoziţie exagerată cu crize de plâns sau furie, temă, gelozie, vorbire disartrică, vedere dublă, tegumente roşii. Treptat se aboleşte sensibilitatea dureroasă. Pentru zonele reci, risc maxim al degerăturilor, pneumoniei, etc. Alcoolemia 1,5-2g /1000. Într-o asemenea degradare fizică şi neurologică, cât oare îi mai trebuie unui individ să trecă la pasul următor către dezumanizare?
4) Faza stuporoasă. Se caracterizeză prin obnubilare, bolnavul este somnolent, incapabil să umble, s-ar zice că a trecut în ,,lumea drepţilor". Dar nu, aici priceperea şi profesinalismul echipei medicale din serviciul de urgenţă şi A.T.I. intră în acţiune; aş zice că într-o mare măsură omenia trebuie să înceapă lupta teribilă pentru ca zăbrelele morţii să fie rupte şi pacientul eliberat. Acestei faze îi corespunde un nivel alcoolemic de până la 3 g/1000.
5) Coma alcoolică. Alcoolemia este de peste 3 g/1000 cu stare de inconştienţă din care nu poate fi trezit. Dispariţia reflexelor : de apărare, de degluitiţie, osteotendinoase, fotomotor, corneean. în funcţie fe profunzimea comei. Paloare cadaverică, scăderea temperaturii bazale, posibil moartea prin paralizie respiratorie.
Ce mai putem face în faţa unui asemenea tablou tenebru? Alcoolul este un pericol fatal. Trebuie să înţelegem acest lucru, să devenim cunoscători ai limitelor umane şi să ne constituim în exemple de abstinenţă pentru ceilalţi. Ca modelatori ai unei bune educaţii pentru sănătate a populaţiei, noi, asistenţii medicali avem datoria morală de a scoate din ghearele morţii pe aceşti
oameni, care uneori ne sprijină cu voinţa şi curajul lor de a renunţa, iar alteori revin serviciile noastre medicale din ce în ce mai decăzuţi, fizic şi moral.
Iată câteva direcţii profilactice : Creşterea nivelului educativ mai ales la grupurile cu risc crescut ; foarte mulţi realizează proporţiile dezastruoase ale efectelor alcoolului, iar când devin conştienţi este prea târziu şi ignoranţa, uşurinţa cu care le-am tratat este plătită foarte scump.
Şcoala, instituţiile de îngrijire a sănătăţii, organizaţiile non-guvernamentale trebuie să se implice în crearea unei opinii de masă împotriva consumului de alcool. Societatea Alcoolicii Anonimi, trebuie să devină operativă şi la noi în ţară. Schimbarea atitudinii trebuie să creeze o opinie de masă în favoarea abstinenţei. Să fie dezavuate formele sociale de beţivire; cei care aleg să nu bea să fie scutiţi de presiunea socială de a bea, şi să se bucure de respect şi consideraţi e.
Creşterea implicării pesonale, părinţi, profesori, cadre sanitare, lideri de opinie, directori trebuie să ajute la conştientizarea pericolului alcoolului şi să militeze pentru limitarea lui, şi nu în ultimul rând optimizarea reglementărilor publice.
Este deprimant să vezi cum înfloreşte un pseudo-comreţ în formele sale cele mai derizorii, doar pentru a-i tenta pe oameni cu cele mai toxice otrăvuri pentru care se plăteşte un preţ atât de scump : financiar, de sănătate şi de civilizaţie.

ÎMPOTRIVA RELATIVIZĂRII ORICĂROR PRINCIPII GENERALE ALE MORALEI

Minciuna nu este identică cu Tăinuirea. Considerând majoritatea cazurilor de exemple de imoralitate şi injustiţie din Istorie, Experienţă, sau Memorie, observăm că minciuna, tăinuirea, conspiraţia, uneltirea, misinterpretarea, discreditarea etc. au fost elemente sau mijloace foarte des, poate cel mai frecvent, utilizate; aceasta ar argumenta ceva. Pentru a obţine ceva (avere, rol, putere etc.), deseori, oamenii vicleni sau folosit de asemenea mijloace. Cei mai mulţi oameni au o atitudine de dezaprobare, revoltă pentru aceste mijloace de a obţine anumite rezultate, considerându-le imorale. Unii oameni încearcă să discrediteze consideraţiile morale, relativizându-le exagerat valabilitatea, prin exemple mărunte. Totuşi, a relativiza o anumită valoare, ca sinceritatea, nu înseamnă a o anula sau falsifica complet, în general, ori marele auditoriul este înclinat să exagereze. A discredita anumite valori morale, destul de importante, înseamnă a face mai mult rău decât prin relevarea unor contraexemple care sunt, de fapt, foarte exccepţionale. Există oamenii care, intenţionat sau nu, încearcă să creeze neîncredere, complexităţi sofisticate, spre dezorientare, scepticism, discreditarea moralei, haos, şi regres moral. Cineva a imaginat, probabil, următorul exemplu: copilului nu-i place gustul amar al medicamentului, şi, atunci, părintele I-l amestecă în ceai dulce şi I-l dă pe ascuns, spunând că e ceai. Cel ce a imaginat exemplul a vrut să inducă ideea că minciuna nu este totdeauna un rău, imoralitate. Sigur, asta poate crea impresia, în masă, că toată morala e o poveste, neântemeiată pe gândire, raţiune, fără valabilitate. E revoltător, atâtea probleme, la care se mai adaugă şi asemenea sofisticării întristătoare, desperatoare, ce pot împotmoli. În primul rând, nu avem un exemplu de minciună, ci de tăinuire. Tăinuirea aceasta, foarte probabil, în multe cazuri, cele mai multe, este fără o raţiune suficientă. Nu? De vreme ce ceaiul nu avea gust amar, nu avea rost tăinuirea faptului că conţinea şi substanţa medicamentoasă. În al doilea rând, - şi aici ajută gândirea clarificatoare, ca să scăpăm de orice fantomă rea a trecutului - ceea ce era bun nu a fost minciuna însăşi, care nici n-a existat, nici tăinuirea, CI ACŢIUNEA VINDECĂTOARE, OFERIREA CEAIULUI, NU ASCUNDEREA FAPTULUI CĂ EL CONŢINEA UN MEDICAMENT.
Nu ASCUNDEREA, nici MINCIUNA `au făcut binele`.
Ba mai mult, cel ce a dat exemplul a favorizat presupunerea că A VINDECA e BINE. Dar dacă ACŢIUNEA VINDECTOAREA AR FI AVUT CA OBIECT UN OM CARE VROIA SĂ FACĂ O CRIMĂ NEJUSTIFICATĂ?
Vindecarea însăşi nu este un rău în general, deci nici mai sus, ci doar oferirea unui mijloc pentru a face un rău.
Crima este, în general, imorală? Depinde de existenţa unei raţiuni juridice suficiente. În război se fac crime, iar în unele state e existat pedeapsa cu moartea, dar asta nu e suficient ca argument pentru legitimarea unora sau tuturor războaielor şi pedepselor. Ceea ce am şi intuit din aceste exemple imaginare, dar şi instanţiabile în realitate, este că atunci când facem evaluări morale, nu trebuie să ignorăm cunoaşterea celorlalte valori, mijloace, scopuri, drepturi, şi mai ales consistenţa lor.
Relaţia dintre ceea ce e moral şi just pare să uimească uneori, or trebuie ordonate, armonizate aceste valori.
De fapt de ce e rău a ucide o persoană? Mulţi ar fi înclinaţi să răspundă: că n-a furat, n-a omorât, n-a distrus bunurile altora, n-a produs nefericire altora etc., ceea ce revelează ceva. A ucide e rău, chiar când e vorba de război sau pedeapsă penală, dar UNILATERAL, adică pentru cel ce e ucis, dar nu pentru ce-I nedreptăţiţi, şi nu pentru ce-l ce face dreptatea. A ucide e rău toate cazurile. Nu? Nu era aici uimirea: a ucide e rău, apoi descoperirea că se fac războaie şi pedepse, adică unele ucideri ar fi juste. Or, am putea gândi că a ucide e rău întotdeauna, cel puţin pentru cel ucis, dacă nu e `bolnav`, dar prin aceasta nu se face rău şi celorlalţi membrii inocenţi ai societăţii. Prin o anumită dreptate s-ar face o imoralitate, un rău, dar numai celui nedrept. Nu e bine să minţi, dar dacă minţi pe cel ce te-a minţit? Faci un rău celui ce ţi-a făcut un rău fără justificare. Dreptatea îţi permite să încalci morala uneori? Sau ar trebuie mai mult acomodate şi compatibilizate morala şi dreptatea, binele şi justul? Poate că toate erau bune, frumoase, şi sensibile, până când cineva a făcut un mare rău, atunci, după ce înainte se propovăduia să se facă doar bine, s-a admis, cu greu, să se facă şi rău, dar celui care a făcut rău. Astfel a face rău celui ce face rău, în funcţie de proporţie, echitate, s-a fi numit, poate, JUST. Şi atunci, cum, JUSTUL nu este o specie de bine? Dacă Justul e a FACE RĂU celui ce intreaba, cum ar fi justul bine?
Da, da, şi această meditaţie, elucidare, raţionalizare este filosofie, nu doar neuroştiinţele cognitive şi politica mincinoasă şi egoistă. Unii din cei ce au publicat în BBS au pretins că decepţionabilitatea antropoidelor e semn de inteligenţă socială, creând anumite entuziasme printre postmodernişti, dar omul este mai presus de moime şi de contractele lor sociale.
În cele mai multe cazuri, oamenilor nu le place să fie minţiţi, manipulaţi, indiferent dacă e spre `binele` lor; dar un asemenea bine nu poate fi un bine total, că acela nu ar produce ŞI o ruşine, şi sentiment de umilinţă MARE, pentru un bine mai MIC. Depinde de persoană, unui om îi poţi produce un rău sufletesc mult mai mare minţindu-l, decât o vindecare uşoară sau mare. A respecta libertatea voinţei altora, atât timp cât nu încalcă drepturile noastre, este bine. A nu distruge, împiedica, îngreuia nejustificat viaţa altor persoane e bine, acceptabil pentru majoritatea oamenilor. A ameliora viaţa altora, dacă nu e împotriva voinţei lor, e tot bine. A minţi de ce ar fi rău? Poate produce ruşine, dezamăgire, înşelarea speranţelor, şi deci, în ultimă consecinţă, nefericire. A face pe alţii nefericiţi, cel puţin fără o raţiune justificatoare suficientă, e rău. Idealul nostru social este fericirea, sau cel puţin non-afectarea fericirii, tuturor celor cel puţin nevinovaţi, şi mai mult a celor ce au contribuit la ea mai mult, datorită dreptăţii, echităţii. Minciuna a fost de multe ori considerată ca un rău, dar fără un pic de gândire. Ea a produs atâta dezaprobare deoarece, deseori, a fost utilizată ca mijloc de a face nedreptăţi. Dar, oricum, chiar dacă cel minţit nu ar fi pierdut anumite bunuri sau şanse de a câştiga ceva, de foarte multe ori, cel minţit, când descoperă a fost minţit, se simte amăgit, întristat, ruşinat, deci într-un mod mai care nu favorizează fericirea lui. Minciuna, de multe ori, duce la pierderi de bunuri sau şanse, la întristare, ruşine, umilinţă, supărare, nefericire, or noi vrem să avansăm spre fericire, sau cel puţin să nu regresăm, iar dacă nu se poate să regresăm cât mai încet. Iată lucrurile încep să prindă un pic de motivaţie, raţiune, rost. Şi pot fi şi mai mult elucidate, create, organizate, dacă o gândire ca aceasta ar fi multiplicată, şi dacă alţii n-ar discredita şi face atât rău, producând sofisme, anarhie, şi scepticism. Ce nu e clar? Spre a fura, ucide, complota, unelti etc., MINCIUNA şi TĂINUIREA, precum şi alte metode improprii, injuste, au fost folosite, şi omenirea simte repulsie, dezaprobare, nemulţumire faţă de ele, şi e foarte probabil că experienţa are un rol în asemenea dezaprobări. Şi nu numai că au servit, de obicei, realizării unor nedreptăţi, ele vor fi folosite şi în viitor, pentru că ele favorizează anumite câştiguri, micşorând anumite riscuri. Acestea, alături de altele, sunt mijloacele cele mai proprii realizării unor rezultate. În societate, prin contractul social, care trebuie regândit, elucidat, şi reformat continuu, noi nu mai suntem în competiţie dincolo de orice limită, ca în sălbăticie. Atât timp cât nu este vorba de o răzbunare sau pedeapsă justificată, consider că, nimeni nu are dreptul să facă rău: cea ce altuia nu-i place, nu vrea să I se facă, sau ceea ce îl face supărat, ruşinat, umilit, nefericit etc. În condiţii obişnuite, dat fiind lupta pentru alimentare şi dominare, o multitudine de fiinţe, dacă cooperează, au mai mari şanse de a-şi îndeplini scopurile sau nevoile: supravieţuirea, rezistenţa la atacuri, reproducerea, fericirea, şi conservarea vieţii lor şi a progeniturilor lor. Cred că asemenea raţiuni sau conştientizări au stat la temeiul socializării oamenilor. Inteligenţa, ştiinţa, şi tehnologia a avansat foarte mult, oraşele au o organizare şi funcţionare foarte complexă, mulţi crezând că e firesc ca toate să fie aşa cum sunt, negândindu-se la raţiunile care motivează viaţa în societate. Pe unii nu-I interesează nici o filosofie, raţiune, ştiinţă etc. Există egoişti, nu mă refer la solitari nevinovaţi, cruzi şi imorali care nu ţin cont de asemenea lucruri. Cei cu sofismele şi postmodernismele nebune, care fac impresia falsă că sunt şi progresive şi avangardiste, le dau apă la moară. Şi, astfel, totul s-ar putea înrăutăţi, destrăma. Totuşi, mai greu destrăma, că pierderile ar fi, poate îngrozitoare, de aceea s-ar crea un fel de junglă diabolică pe care oamenii ar suferi-o cu tristeţe, îngrijorare, şi nefericire.
Prin `şocuri de doi bani` se discreditează valori şi se îndulcesc rele mari, chiar dacă exemple sunt eronate sau doar exccepţionale, creându-se impresia nevalabilităţii generale, atunci când e vorba de o relativizare cu valoare de foarte mică exccepţie, şi deja regresăm, pierdem şi puţinul care-l avem. Un om care vrea să fure, înşele, sau ucidă, indiferent cu ce alte mijloace ultra-avansate ar mai utiliza, se bucură de asemenea consideraţii sofistice, încâlcite, neinteligibile, scepticizatoare. Atenţia aceşti sofişti încep cu câte un exemplu ca cel reprezentat, dar unde ajung, spre ce se îndreaptă?
Ei prezintă exemplul, sugerează îndoiala, şi un pic de dezamăgire, nu mai elucidează apoi nimic, nu aduc sau promovează o mai mare gândire şi inteligibilitate, ci după ce au semănat doar îndoiala pleacă..., lăsând auditorul neajutorat cu îndoiala în sine?
Nu vă supăraţi, dar eu pe o asemenea filosofie nu dau nici trei bani, chiar dacă alţi filosofi, gânditori n-au bani, casă, şi servici...
Şi nu orice elemente de istorie au importanţă, unele sunt doar vechituri. Sper că nu am creat mai multă confuzie, imoralitate, injustiţie, ne-înţelegere, iraţionalitate, amestecătură, dezordine în lume.
Cine se gândeşte în parlament la asemenea chestiuni? Cine încearcă să le elucideze? Toată lumea goneşte după bani şi putere, ignorând să mediteze şi asupra problemelor fundamentale.
Cu cine să ne unim ca să fim mai bogaţi, puternici, şi apăraţi, apoi dreptatea şi morala... sau fundamentele lor ce mai contează?
Asta este o mentalitate egoistă şi în contradicţie flagrantă cu Idealul urmărit prin Contractul Social. De fapt, lucrul fundamental, FERICIREA TUTUROR, este afectată de unele egoisme. Egoismul, cel puţin cel injust, încalcă, de multe ori, drept în inima raţiunii socializării oamenilor. În SF-uri ne putem imagina un tiran care-şi îngrijeşte armata numai ca să aibă apărare..., fiind, în ultimă raţiune, egoist. Şi iubirea şi egoismul, spre a fi bune, trebuie să aibă o raţiune suficientă.
Datorită relaţionărilor multiple, şi celui mai mare rău I se pot asocia aspecte bune, creându-se confuzie şi anarhie. Dar ideea `nu e` că cineva a spus o răutate, intenţionat ca să producă o revoltă, că auditorul a fost mai mare decât cel care va afla de scrierea mea, deci răul va fi mai mare, deci n-are justificare. Eu nu am reacţionat direct, ci ca să previn efectul rău în masă. Nu, nu, e ca acolo cu CEAIUL, MINCIUNA, TĂINUIREA, ŞI VINDECAREA, ADICĂ 2004. Nu, nu este o altă morală imorală, mai complexă, nu, nu, ci alte sofisme, mentalitatea aceea ilogică, primitivă, pe care o urăsc definitiv atât de mult, de moarte. Dacă un filosof ar fispus o răutate, intenţionat, ca să spună căa făcut-o să iasă idea, aceasta ar putea fi o minciună inteligentă.X poate minţi pe Y zilnic, când este crezut profită ca un răufăcător, când e descperit scimbă motivul, spunând că a făcut-o ca să verifice judecata altuia sau ca să-i dezvolte judecata critică. Totuşi, nu, el a făcut doar un rău, eu am făcut binele sau justul, asta este distincţia. Acţiunea lui a fost rea, iar acţiunea mea a fost bună. E bine să faci bine, dar nu încălcând justul, aşa cum am învăţat deja. Cel mult, a făcut un rău ce a avut şi consecinţe rele şi bune. Eu am făcut binele, deoarece uram, deja, răul, puteam să nu răspund. Dacă ştia el mai mult ce e bine, ar fi spus el, deci chiar şi în eventualitatea unei influenţe... Cred că am pierdut vreo două ore...

... despre calomnie .... publicitate buna sau rea .... important e sa fie numele corect ... :-))

" Toti simtim ca avem de trait o vreme cand, nu din putine pricini, calomnia se gaseste in largul ei, infloreste cu sporita vigoare, prinde in mrejele ei tot mai multi oameni, pangareste si intineza tot mai generos.
A calomnia inseamna a spune despre cineva un neadevar, stiind bine ca e un neadevar, din dorinta si in scopul de a-l discredita. Facand aceasta calomniatorul se aseaza pe o scara morala mai jos decat denuntatorul, pentru ca acesta macar spune despre tine ceva adevarat, si care privit cu alt ochi decat acela al instantei represive, poate fi chiar nobil.
Calomniatorul este cel care te denunta pentru ceea ce n-ai facut si nici n-ai gandit sa faci. Denuntatorul descopera, calomniatorul inventeaza.
Apoi aceasta subspecie de ticalos are nevoie de un spatiu de rezonanta. Daca acest spatiu lipseste are el grija sa-l creeze prin presa, raspandind zvonuri, rastalmacind faptele. (...)

Apoi calomniatorul profita de stramtorile inerente ale tranzitiei, adica se adreseaza unui corp social aflat in suferinta reala, inculcandu-i o explicatie falsa a situatiei. Astfel calomnia opereaza intr-o atmosfera prielnica ei si exploateaza suferintele si nevoile, credulitatea si setea de senzational, incultura de toate tipurile.
Calomnia se poate folosi chiar si de un adevar, scos din context, interpretat tendentios, supus unui proces de intentie, un act real al tau oricat de inocent sau pozitiv poate fi infatisat ca o culpa.

Calomnia prospera pe veselul taram al barfei dulci si al clevetirii. Cine colporteaza lucruri bune despre tine n-are haz, iar daca iti ia cineva apararea i se spune: las ca stiu eu. Stie perfect ca nu dintr-o farmacie ieseai ci de la un amant sau amanta, ca nu esti asa cum te arati, ca esti bastard sau vandut puterii...Ca esti tot ce nu esti. Calomnia se intemeiaza pe doua postulate. Unuia i s-a dat expresie in sec al XVIII lea francez: calomniati, calomniati, tot ramane ceva; celalalt e aproape universal: nu iese fum fara foc.
Ce decurge de aici este cumplit. Nu exista nici o profilaxie importiva calomniei. Calomnia este una din armele cele mai perverse si mai periculoase nascocite de oameni, una din cele mai puternice toxine ale corpului social.

Disproportia dintre facilitatea propagarii si acreditarii calomniei si capacitatea de a te apara este enorma: aproape nimeni nu verifica veridicitatea defaimarii iar daca protestezi, nu exista nici o instanta decisiva nici macar in justitie. Tot ramane ceva. Intai pentru ca dupa ce ai fost injosit prin calomnie te afli si mai injosit daca ripostezi. Sau chiar te umpli de ridicol. Al doilea pentru ca tot nu te crede nimeni pe deplin: nu iese fum fara foc. Al treilea pentru ca orice dezmintire risca sa risipeasca un neadevar picant in favoarea unui adevar plicticos. Si iata-ne victima hulei, cu onoarea patata, cu reputatia terfelita, neputand spera nici macar intr o reabilitare postuma. De ce te zbati, de ce nisipul ucigas al calomniei te inghite mai adanc.
Ai zice ca prin abuz aceasta arma blestemata se toceste. Insa nu...si pana la urma toata lumea se trezeste in noroi, compromiterea devine unanima intr-o devalmasie de oameni cinstiti si de ticalosi.
Intr adevar daca in iuresul acesta sunt dati in vileag si ticalosii adevarati, netrebnicii sadea, o data cu ei se scufunda prihanita si cinstea.

IAR CEI RAI ISI VAD DE DRUMUL LOR FARA SA FI PIERDUT O ONOARE PE CARE NU O AVEAU.

SI IN SFARSIT TE-AI INTREBA: CUM DE-I RABDA PAMANTUL? INSA PAMNATUL, RABDA, SARACUL, RABDA ORICE. IAR CAND SA TE ODIHNESTI IN EL PE MORMANTUL TAU HUZURESTE PALAMIDA CALOMNIEI."

PETRU CRETIA - ESEURI MORALE

the meaning of me ....

• A = You can be very quiet when you have something on your mind
• N = You like to work, but you always want a break.
• A = You can be very quiet when you have something on your mind

• M = Success comes easily to you.
• A = You can be very quiet when you have something on your mind.
• R = You are a social butterfly
• I = You are always smiling and making others smile.
• A = You can be very quiet when you have something on your mind.

• T = You have an attitude, a big one.
• U = You feel like you have to equal up to people's standards.
• L = Love is something you deeply believe in.
• U = You feel like you have to equal up to people's standards.
• C = You definitely have a partier side in you, don't be shy to show it.

... povesti de dragoste .... cum le vedeam atunci .... cum m-au facut ceea ce sunt azi ... sunt cea mai perfecta imperfecta femeie din viata ta ....

Nu vreau sa-mi pierd increderea in mine
Vreau sa traiesc normal pentru noi doi,
Simt cum imi fuge lumea de sub mine,
Si nu stiu ce sa cred azi de noi doi.

Pentru o clipa am crezut ca vom fi impreuna,
Ca vom fi fericiti, doar moartea ne va desparti...
Vedeam povesti cu feti-frumosi, cu zane ....
Si nu te-as fi crezut in stare sa ma minti.

Te-aveam atunci doar pentru mine,
Dar imi era destul de greu sa-ti spun ce simt.
Credeam ca te-as putea indeparta .... speria .... ca ai fugi de mine
E greu sa fim si doi, si singuri impreuna.

Dar intr-o zi s-a spulberat intreaga fericire
Si stau sa ma gandesc de-i vina mea
Tot doi am fost si la necaz, dar si la bine ....
Si nu stiu unde s-a pierdut iubirea ta.

Imi este greu sa imi cladesc o noua fericire,
Gresesc atunci cand raportez prezentul la trecut....
Vreau sa m-apropii azi de cineva mai bun ca tine ...
Si primul pas concret e sa te uit!

Freamat Trist ... (2005)

Pe strazi pustii azi ratacesc in noapte
Suspin amar dup-amintiri ce ma lovesc
Tresar, si ma trezesc intr-un ocean de lacrimi
Inca mi-e greu sa recunosc ca te iubesc.

Vad frunzele zburand hoinar, plangand
aud cum vantul canta-n jale-un dor,
Copacii tremura loviti de negru fior,
Si al meu suflet urla, ca un coiot in neagra noapte.

Doar marea linistit vegheaza-n taina
Poveste ce de-abia acum e la-nceput,
Cuprinde-n bratele ei mari si protejeaza ...
Acesti nebuni ce vor de azi sa uite de trecut.

Cand norii negri asupra ei se-aduna,
Si valuri mari mananca malul ei abrupt,
Noi invatam acum ca numai impreuna,
Ca doar din noi vine acum puterea ca sa lupt.

As vrea acum sa duca vantu-ndepartare
Acele lacrimi ce curgeau amar pe -obrazul meu,
Sa innotam ca doi delfini indragostiti in mare,
Si sa uitam, sa stergem tot ce a fost rau.

Sa fim ca soarele si luna vesnic impreuna,
Eu sa m-afund in orizont .... tu sa rasari,
Sa ne-ntalnim macar o clipa, .... o secunda ....
Vreau sa profiti de ea, sa-mi spui ca ma iubesti ....

Speranta ..... (2005)

Te vad chiar si in noapte uneori,
Parfumul tau patrunzator inca ma-ndeamna,
Sa-nfrunt fantasme ale noptii, sa sterg norii ...
Ce incet umbresc si - ncetoseaza azi iubirea noastra.

Cand sunt cu tine, renunt la tot ce ma-nconjoara,
Ma lupt cu lumea-ntreaga, cu prejudecati ...
As vrea ca-ntr-un final ei toti sa inteleaga
Ca suntem doar noi doi actoriii, propriei noastre vieti.

Cred c-as putea minti o lume-ntreaga!
Ca as putea jura ca te-am uitat ...
Dar cum fac oare inima sa inteleaga ... ?
Ca ce-a fost intre noi s-a terminat?

Stau nopti intregi si ma gandesc la tine,
Lacrimi siroaie-mi curg pe fata ce acum e trista,
In noapte simt un freamat care vine....
Si vreau sa cred ca poate vom avea o noua sansa.

Vreau sa-mi recapat zambetul si veselia!
Sa fiu asa ca la-nceput, sa pot sa cant!
Vreau sa traiesc, sa fiu femeie, sa-ndeplinesc menirea,
Ce stiu c-o am si stiu ca acum e in deriva, undeva in vant!

"Oamenii ne dau uneori vise dar viata le spulbera!"

... fiecare om are un vis, are un nume si o poveste de scris, are o viata de indurat, o secunda si totul s-a terminat... daca simti ca esti pierdut, daca vezi ca nu mai poti si nu mai ai pe nimeni, am sa stiu sa te ascult, si am sa-ti spun : "-Ma ai pe mine!" ... acum ridica ochii la cer, da norii la o parte si incearca sa zbori ....

one of my valentine`s gifts .... :-))

... imi tine companie in noptile singure!

... sunt cea mai perfecta imperfecta femeie din viata ta .... oare de asta ma iubesti?

!primavara iar ....

PRIMAVARA

Autentificare

Sub umbrarul foilor
Duce drumul oilor
Si se duce, si se pierde
Tot pe plai cu iarba verde,
Si se duce, si se curma
Tot la stana langa turma,
Si ii stie seama lui,
Seama lui, si-a dorului.
Grijile mocanului,
Inima ciobanului...
Primavara! primavara! crapa mugurii la balta,
Salciile verzi le-ndoaie vantul cu suflare calda,
Pe poteci sfios se-ntinde umbra noua-a foilor —
Primavara, mama noastra, da-ne drumul oilor,
Drumul cel pierdut pe care il mai stiu, din sat, batranii!...
Doru-n mine infrunzeste: dorul turmii, dorul stanii.
In zadar ma-nchid in casa si m-ascund pe dupa carti,
Dor de duca ma ajunge, dor hain din zece parti:
Buchiile le zapaceste, gandurile le incurca.
Vad un gol de munte-n soare si vad turmele cum urca;
Tot aud cum latra cainii, cum talangile raspund,
Cand adanc ca vantu-n frunza, cand ca ape vii pe prund,
Dupa cum coteste drumul mai departe, mai aproape,
Spre lumina de poiana ce prin fagi razleti incape...
Turme vechi ca muntii tarii, cu carlan si cu mioara,
Suie plaiul si-l coboara, pentru-a catea miia oara?
Duc cu ele de departe dorul nostru, tot aleanul
Far’ de zare, ca Buceagul, nesfarsit, ca Baraganul.
Duc cu ele dorul brazdei, dorul frunzelor de nuc,
Dorul satului si-al tarii, dorul dorului il duc...
Vin cu cantecele toate de la Nistru pan’ la Jii,
Si se urca din poveste sau aievea, nu mai stii —
Ungureanul si Vranceanul din balada iata-i iarasi.
Miorita bucalaie, unde esti sa-mi fii tovaras,
Sa pasti iarba neumblata, pe sub brazi, pe la izvoare?
Si cu sarica pe umeri tot asteapta baciul mare
In lumina primaverii singur, ca un zeu pagan.
Primavara! primavara! stau cu dorul de ma-ngan.
Crape mugurii la balta, iasa plugurile-n tara,
Codrii vechi sa infrunzeasca, iarba noua sa rasara —
Dar da-mi drumul care-l stie si ciobanul, si cioporul,
Drumul oilor mi-l afla, el, ce mana drept, ca dorul,
Sus la munti, cu fulgerare de-aur viu in soare-apune...
Miorita, miorita, dorul turmei ma rapune!

Poezia PRIMAVARA de Ion Pillat