joi, 22 ianuarie 2009
... departe .... dar totusi atat de aproape ..... culoare,pasiune,diversitate si curiozitate!
Indiferent din ce directie ajungi in aceasta tara, Marocul nu este Africa. Daca vii dinspre Europa, ai senzatia ca ai poposit pe un cu totul alt continent decat cel negru, obiceiurile, credintele, arhitectura si uneori chiar relieful ducandu-te cu gandul la Orientul Apropiat. Dimpotriva, daca vii dinspre Africa Sahariana, ai senzatia ca patrunzi in paradisul european.
Ceea ce m-a determinat sa dau titlul articolului de fata a fost contrastul, dar si marea diversitate de culori cu care Marocul isi primeste vizitatorii. De la verdele muntilor din nord – Rif –, la portocaliul dunelor de la Erg Chebby, de la oceanul albastru-verzui ce insoteste coasta de 2.000 de kilometri a Saharei Occidentale, la crestele vesnic inzapezite ale Muntilor Atlas – totul este culoare, articulata de prezenta celor doua populatii care coexista in aceasta tara desertica. Pe de o parte – arabii, cuceritori ai tinuturilor de coasta, aducatori de cultura si civilizatie si buni comercianti, care au legat si leaga Africa Neagra de Orient.
Pe de alta parte – impinsi spre interior de arabi –, berberii, care si-au pastrat vie limba, obiceiurile si traditiile vreme de milenii. Din fuziunea acestor populatii cu maurii, care au stapanit Peninsula Iberica vreme de mai multe sute de ani, a rezultat o civilizatie exotica, uneori cruda si brutala, dar cel mai adesea de un mare rafinament si de un gust artistic desavarsit.
Majoritatea oraselor mari ale Marocului, cu Casablanca si Rabat in frunte, poarta amprenta anilor de protectorat francez: in vecinatatea medinei medievale (medina, ca substantiv comun, inseamna, in araba, oras; astazi, termenul denumeste zonele vechi ale oraselor arabe, delimitate de rest prin ziduri puternice) au fost construite cartiere moderne – villes nouvelles –, cu cladiri aratoase, in care multi europeni au ales sa se retraga dupa pensionare.
Numeroase orase de pe coasta gazduiesc, in interiorul zidurilor construite in urma cu sase secole de catre colonistii spanioli si portughezi, cartiere cu arhitectura alba, maura. Este cazul exoticei medine Asilah – unde ritualul de pictare in alb a zidurilor atrage anual milioane de turisti si unde stradutele medievale inguste il poarta pe calator spre ruinele zidului portughez, ca sa admire apusul.
La mai moderna, dar la fel de exotica medina a Essaouirrei, turistii ajung venind in special dinspre Marakesh. La Essaouirra, totul devine culoare pura: de la de mirodeniile si colorantii naturali, la miile de feluri de papuci lucrati de catre pielarii din Muntii Anti-Atlas, de la stralucirea vesmintelor orientale, la tonurile blande ale esentelor de lemn pretios ce impodobesc palatele maure.
La nord, in muntii Rif-ului, se afla o alta localitate speciala: Chefcheuen. Veche asezare medievala, dispusa in trepte pe colinele cultivate de mii de ani cu canabis, Chefcheuen-ul le ofera vizitatorilor un spectacol unic: strazile stramte si labirintice sunt aproape in intregime pictate in albastru. Aici timpul s-a oprit in loc, iar localnicii sunt imbracati in traditionalele jalaba – un fel de robe lungi cu gluga, care aduc pe undeva cu costumatia cavalerilor Jedi din seria Razboiul Stelelor.
In partea de rasarit a tarii, la granita cu Algeria, se ridica unele dintre cele mai frumoase dune din Sahara. Minunate pensiuni in stil casbah – case fortificate construite din pamant – primesc anual milioane de turisti, veniti sa savureze mancarurile si sa se impartaseasca din simplitatea vietii berberilor. Nici cel mai performant aparat de fotografiat nu poate retine frumusetea culorilor pe care le ia desertul la apus. Intorsi, obositi, la pensiunea noastra, dupa coborarea dunelor pe spinarea unor dromaderi, nu ne ramane decat sa mancam o tadjina sau un cus-cus traditional si sa ascultam muzica berbera, ce bate, dintr-o sumedenie de tobe, ritmul nisipului.
Pasiunea pentru Maroc a crescut in mintea mea cu 2 imagini: cea a desertului Sahara si cea a muntilor Atlas. Mai tarziu am identificat o alta imagine cliseu: vopsitoria de piele din Fes. Orice chiosc cu vederi, orice carte despre Maroc cuprinde aceasta priveliste emblematica a cazanelor colorate. Si multi se intreaba ce e acolo. Asa m-au intrebat si pe mine prietenii care au vazut pozele mele din Maroc. Asta m-a rugat o buna prietena: “Sa faci poze neaparat la vopsitoria de piele de Fes”.
Impactul vizual este foarte puternic acolo si la inceput nu prea realizezi de unde vine farmecul. Cat m-am plimbat prin Maroc am citit reviste sau am frunzarit carti despre oameni din fashion, din decoratiuni interioare, stilisti, arhitecti care fie s-au stabilit in Maroc pe o perioada nedeterminata, in principal in Marrakesh, fie si-au facut case de vacanta atrasi tocmai de melanjul de culori , mozaicuri si culturi. Am imaginat un traseu destul de bogat, in ciuda a ceea ce eu si prietenii mei ne spunem de fiecare data cand venim dintr-o calatorie, ca ar fi trebuit sa mergem mai putin, sa petrecem mai mult timp intr-un loc sau altul. Cand urmatoarea calatorie este la luni intregi distanta te trezesti cu harta unei tari in fata si iti spui ca vrei sa vezi tot...sau aproape tot. Pe masura ce programul pe zile lua contur ne-am dat seama ca trebuie sa lasam muntii Atlas pentru o alta vizita.
De data asta urma sa vedem Marrakesh-ul cu faimoasa piata Djemaa el Fna, Valea Draa, cetatea de la Ait Benhaddou, aproape de studiourile de film de la Ouarzazate, cheile Todra, pentru a simti un pic si cum ar fi o plimbare la “inaltime” dupa care urmeaza desertul, parte atat de asteptata de mine si lectia de cultura si civilizatie: Meknes si Fes, ultimul oras fiind recunoscut ca si capitala spirituala a Marocului. Apoi ne vom intoarce la Casablanca pentru a admira oceanul inainte de plecarea acasa. Tot cu aceasta ocazie am aflat ca celebrul film Casablanca nu a fost filmat in orasul cu acelasi nume ci la Hollywood, dar ca acea cafe Americain a fost inspirata de hotelul El Minzah din Tanger, cel mai luxos hotel, unul de 5 stele, care se mentine din 1930.
Ceea ce m-a determinat sa dau titlul articolului de fata a fost contrastul, dar si marea diversitate de culori cu care Marocul isi primeste vizitatorii. De la verdele muntilor din nord – Rif –, la portocaliul dunelor de la Erg Chebby, de la oceanul albastru-verzui ce insoteste coasta de 2.000 de kilometri a Saharei Occidentale, la crestele vesnic inzapezite ale Muntilor Atlas – totul este culoare, articulata de prezenta celor doua populatii care coexista in aceasta tara desertica. Pe de o parte – arabii, cuceritori ai tinuturilor de coasta, aducatori de cultura si civilizatie si buni comercianti, care au legat si leaga Africa Neagra de Orient.
Pe de alta parte – impinsi spre interior de arabi –, berberii, care si-au pastrat vie limba, obiceiurile si traditiile vreme de milenii. Din fuziunea acestor populatii cu maurii, care au stapanit Peninsula Iberica vreme de mai multe sute de ani, a rezultat o civilizatie exotica, uneori cruda si brutala, dar cel mai adesea de un mare rafinament si de un gust artistic desavarsit.
Majoritatea oraselor mari ale Marocului, cu Casablanca si Rabat in frunte, poarta amprenta anilor de protectorat francez: in vecinatatea medinei medievale (medina, ca substantiv comun, inseamna, in araba, oras; astazi, termenul denumeste zonele vechi ale oraselor arabe, delimitate de rest prin ziduri puternice) au fost construite cartiere moderne – villes nouvelles –, cu cladiri aratoase, in care multi europeni au ales sa se retraga dupa pensionare.
Numeroase orase de pe coasta gazduiesc, in interiorul zidurilor construite in urma cu sase secole de catre colonistii spanioli si portughezi, cartiere cu arhitectura alba, maura. Este cazul exoticei medine Asilah – unde ritualul de pictare in alb a zidurilor atrage anual milioane de turisti si unde stradutele medievale inguste il poarta pe calator spre ruinele zidului portughez, ca sa admire apusul.
La mai moderna, dar la fel de exotica medina a Essaouirrei, turistii ajung venind in special dinspre Marakesh. La Essaouirra, totul devine culoare pura: de la de mirodeniile si colorantii naturali, la miile de feluri de papuci lucrati de catre pielarii din Muntii Anti-Atlas, de la stralucirea vesmintelor orientale, la tonurile blande ale esentelor de lemn pretios ce impodobesc palatele maure.
La nord, in muntii Rif-ului, se afla o alta localitate speciala: Chefcheuen. Veche asezare medievala, dispusa in trepte pe colinele cultivate de mii de ani cu canabis, Chefcheuen-ul le ofera vizitatorilor un spectacol unic: strazile stramte si labirintice sunt aproape in intregime pictate in albastru. Aici timpul s-a oprit in loc, iar localnicii sunt imbracati in traditionalele jalaba – un fel de robe lungi cu gluga, care aduc pe undeva cu costumatia cavalerilor Jedi din seria Razboiul Stelelor.
In partea de rasarit a tarii, la granita cu Algeria, se ridica unele dintre cele mai frumoase dune din Sahara. Minunate pensiuni in stil casbah – case fortificate construite din pamant – primesc anual milioane de turisti, veniti sa savureze mancarurile si sa se impartaseasca din simplitatea vietii berberilor. Nici cel mai performant aparat de fotografiat nu poate retine frumusetea culorilor pe care le ia desertul la apus. Intorsi, obositi, la pensiunea noastra, dupa coborarea dunelor pe spinarea unor dromaderi, nu ne ramane decat sa mancam o tadjina sau un cus-cus traditional si sa ascultam muzica berbera, ce bate, dintr-o sumedenie de tobe, ritmul nisipului.
Pasiunea pentru Maroc a crescut in mintea mea cu 2 imagini: cea a desertului Sahara si cea a muntilor Atlas. Mai tarziu am identificat o alta imagine cliseu: vopsitoria de piele din Fes. Orice chiosc cu vederi, orice carte despre Maroc cuprinde aceasta priveliste emblematica a cazanelor colorate. Si multi se intreaba ce e acolo. Asa m-au intrebat si pe mine prietenii care au vazut pozele mele din Maroc. Asta m-a rugat o buna prietena: “Sa faci poze neaparat la vopsitoria de piele de Fes”.
Impactul vizual este foarte puternic acolo si la inceput nu prea realizezi de unde vine farmecul. Cat m-am plimbat prin Maroc am citit reviste sau am frunzarit carti despre oameni din fashion, din decoratiuni interioare, stilisti, arhitecti care fie s-au stabilit in Maroc pe o perioada nedeterminata, in principal in Marrakesh, fie si-au facut case de vacanta atrasi tocmai de melanjul de culori , mozaicuri si culturi. Am imaginat un traseu destul de bogat, in ciuda a ceea ce eu si prietenii mei ne spunem de fiecare data cand venim dintr-o calatorie, ca ar fi trebuit sa mergem mai putin, sa petrecem mai mult timp intr-un loc sau altul. Cand urmatoarea calatorie este la luni intregi distanta te trezesti cu harta unei tari in fata si iti spui ca vrei sa vezi tot...sau aproape tot. Pe masura ce programul pe zile lua contur ne-am dat seama ca trebuie sa lasam muntii Atlas pentru o alta vizita.
De data asta urma sa vedem Marrakesh-ul cu faimoasa piata Djemaa el Fna, Valea Draa, cetatea de la Ait Benhaddou, aproape de studiourile de film de la Ouarzazate, cheile Todra, pentru a simti un pic si cum ar fi o plimbare la “inaltime” dupa care urmeaza desertul, parte atat de asteptata de mine si lectia de cultura si civilizatie: Meknes si Fes, ultimul oras fiind recunoscut ca si capitala spirituala a Marocului. Apoi ne vom intoarce la Casablanca pentru a admira oceanul inainte de plecarea acasa. Tot cu aceasta ocazie am aflat ca celebrul film Casablanca nu a fost filmat in orasul cu acelasi nume ci la Hollywood, dar ca acea cafe Americain a fost inspirata de hotelul El Minzah din Tanger, cel mai luxos hotel, unul de 5 stele, care se mentine din 1930.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
